miercuri, 26 martie 2025

Eggspress? Eggcellent!





La intersecția dintre Bdul Pache Protopopescu și Mătăsari, chiar pe colț, pe partea cu ProTV, am dat de Templul Soarelui și al Ouălelor - al soarelui pentru că în interior nu este nimic amenajat în afară de bucătărie și toalete și se poate sta doar afară la terasă, iar al ouălelor pentru că au în meniu ”dăcât” comfort food și toate preparatele conțin ouă, de unde și numele de Eggspress. Așadar, ieri fiind și soare și fiind și-n zonă cu o foame de lup, am adăstat cu Ghidul Lingurin al Restaurantelor din România la Eggspress în Pache Protopopescu 97.






După cum se observă cu ușurință, terasa e plină de liceeni, ceea ce mie mi-a dat un vibe puțin spus plăcut. Nu erau deloc gălăgioși, ci doar vorbăreți și nedornici de plecare. Se vedea că sunt obișnuiți cu locul și cu meniul.





Ospătarul m-a întrebat ce doresc fără să-mi aducă vreun meniu, zicându-mi ce mi-a făcut cu ochiul pe TikTok sau instagram. Am cerut meniul.


Am ales un Cringe Toast (28 lei) - cringe ca și mine, ce conține toast cu turmeric care-i dă culoarea gălbuie și gustul specific, ouă ciufulite, cârnați de Pleșcoi puțin picanți, castraveți murați în oțet, salată verde, sos barbecue și chives pe care nu le-am văzut, probabil trebuie să-mi schimb doptriile. Foarte multă pâine, dar e bună că satură.


Nici pentru băuturi nu mi s-a adus meniu, deci nu știu dacă au și lichior de ouă, dar mi s-a spus să aleg dintre prosecco, bere Corona sau Budweiser din Cehia, nu americană. Am optat pentru ultima variantă, Corona nu-mi place pentru că are sare de lămâie în compoziție.










La felul doi cum se zicea acasă la mama, fel principal sau ”main course” cum se spune acum, am ales ”Beef & Eggs” (85 lei), adică mușchi de vită cu ouă ochiuri, cartofi prăjiți cu parmezan, usturoi și pătrunjel, salată verde și boia afumată. Trebuia să aibă și roșii cherry, dar nu le-am văzut. Cred că tot de la dioptrii. 


Ochiurile au venit reci, din păcate, dar asta s-a compensat, din fericire, cu mușchiul de vită preparat perfect pentru gustul meu, medium rare. Și salata era cam fadă, merita și ea un sos balsamic sau ceva. Dar, repet, mușchiul de vită a fost eggcellent!





Pentru că ouăle au fost reci și nu am putut filma cum se scurge gălbenușul, am primit berea din partea casei.










Desertul a fost delicios și anume o Pavlova (35 lei) cu fructe de pădure, căpșune și sos de fructul pasiunii. Slurp! 


Per ansamblu, am avut o experiență eggcellentă la Templul Soarelui și al Ouălelor din Pache 97, o să mai trec să mai încerc câte ceva din meniu și să văd dacă le mai iese la fel vita. Nu ratați reclamele amuzante din finalul acestui fotoreportaj culinar, reclame la Budweiserul american. Poftă Bună de Viață! See you s(p)oon!












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poftă Bună de Viață! :)