marți, 8 martie 2022

Mastărșef La Tine Acasă - Primul Sezon

 


Emisiunea ”Mastărșef La Tine Acasă” vă este oferită de www.Antreprenor.TV - Academia Antreprenorilor din România. Go Business!


În postarea de azi puteți viziona cele 7 emisiuni din primul sezon de ”Mastărșef La Tine Acasă” unde 7 gazde ne-au pregătit 7 preparate pentru care au primit sau nu lingura care confirmă că au gătit delicios. Poftă Bună de Viață!

Dacă dorești să ne distrăm împreună și să fii gazda emisiunii ”Mastărșef La Tine Acasă” poți trimite un mesaj la meniu.tv@gmail.com sau face un apel la 0734 201 275. Vinul îl dăm noi. Curaj că nu te mănânc! :)
Julia Saurer este din Brașov, locuiește în București și în curând se va repatria în Țara Cantoanelor pentru că are dublă cetățenie - română și elvețiană. Am filmat la ea acasă o rețetă specifică patriei sale adoptive, Zuerigeschnetzeltes mit Roesti, să vedem dacă a meritat lingura de ”Mastărșef La Tine Acasă”. Am băut un Bardolino roze și un Chianti Classico de la Vitaly.ro. Poftă Bună de Viață!




Puteți viziona aici o altă emisiune ”Mastărșef La Tine Acasă” - un fermier ne-a povestit aventurile sale și a gătit șalău de Dunăre, în crustă de sare, cu cartofi mov cultivați cu propria-i trudă, la care am băut un Aligote și-un Muscat Dry (favoritul meu dintre vinurile albe) de la crama Curtea Regală din Măcin, orașul meu natal, aflat în nordul Dobrogei, la doi pași de Deltă. Slurp! Poftă Bună de Viață!




O nouă emisiune ”Mastărșef La Tine Acasă” de la MeniuTV, în care o iraniancă ne-a pregătit un preparat persan cu berbecuț. Am avut ca martor invitat pe Raluca - ea a câștigat această calitate ghicind răspunsul la o ghicitoare culinară legată de o emisiune precedentă. Raluca nu a mai mâncat niciodată în viața ei berbecuț pentru că nu-i plăcea. Acum i-a plăcut. Și ne-au mai plăcut la toți vinurile roșii de la Vinarte care ne-au însoțit încă o poveste a acestui sezon. Slurp! Poftă Bună De Viață!




O altă emisiune ”Mastărșef la tine acasă”, de fapt acasă la Gabriela Butnariu, o bibliotecară cu multe studii, două frigidere mari, o groază de oale noi-nouțe și mulți maimuțoi, pasionată de gastronomie. Am băut împreună vinul sec ”Trei Brațe” - un cupaj extraordinar de Fetească Regală, Fetească Albă și Tămâioasă Românească de la Crama Curtea Regală din Măcin, orașul meu natal. Dar să vedem ce a gătit și ce ne-a povestit... Slurp! Poftă Bună De Viață!




Aici puteți viziona integral o nouă emisiune ”Mastărșef La Tine Acasă” pe care am filmat-o la Laura Sgârcitu acasă, pe terasă, unde am început depănarea poveștilor cu o cafea de la Moretto.ro, Laura fiind o fostă corporatistă care a trecut în tranșeele antreprenoriatului - ea administrează în momentul de față trei produse muzicale foarte bune, în opinia mea, este vorba despre o trupă de coveruri pentru evenimente (îi veți asculta pe întreaga coloană sonoră a acestei emisiuni), un trio de blues & jazz și execuția de melodii personalizate la comandă pentru diverse ocazii (zile de naștere, botezuri etc.). Fiind din Suceava, ne-a gătit o rețetă de inspirație bucovineană, și anume tartă cu hribi și hrișcă - un preparat care m-a cucerit încă de când a început să învăluie terasa cu arome, în momentul în care am gustat am fost deja în extaz. Dovada că nu trebuie să fie neapărat cu carne o mâncare ca să fie delicioasă. Tarta a fost pusă în valoare de un vin alb oltenesc deosebit, din Mehedinți, de la Castel Stârmina, un cupaj alb de Riesling Italian cu Sauvignon Blanc de la Vinarte, al cărui nume spune totul - Cuvee D'Excellence. Slurp! Poftă Bună De Viață!




Am revenit cu o nouă emisiune ”Mastărșef La Tine Acasă” de la MeniuTV pe care am filmat-o în mijlocul unei familii cu doi copii mici și pot afirma că toți cei patru (Cristina, Cristin, Ana și Ștefănel) au contribuit la reușita preparatului ce a avut ca ingrediente un pui delicios crescut în curte, roșii de grădină cumpărate cu 40 de bani kilogramul și ceapă cu 20 de bani, de lângă Roșiorii de Vede. Am asortat discuțiile și mâncarea savurând vinuri din sudul Dobrogei de la Domeniile Ostrov - un Muscat Ottonel și un roze, ambele seci din gama Naiada. Slurp! Poftă Bună de Viață!




Aceasta este prima emisiune ”Mastărșef La Tine Acasă” de la MeniuTV, în care Marta Dumitrescu ne prezintă o rețetă ungurească - iepure vânătoresc, pe care o savurăm împreună cu Bronx și Bella, cei doi Terranova splendizi de care m-am îndrăgostit la prima îmbrățișare. Slurp! Poftă Bună de Viață!



Dacă dorești să ne distrăm împreună și să fii gazda emisiunii ”Mastărșef La Tine Acasă” poți trimite un mesaj la meniu.tv@gmail.com sau face un apel la 0734 201 275. Vinul îl dăm noi. Curaj că nu te mănânc! :)



Emisiunea ”Mastărșef La Tine Acasă” vă este oferită de www.Antreprenor.TV - Academia Antreprenorilor din România. Go Business!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poftă Bună de Viață! :)