Alchimia Ceaunelor ”La Copac”-ul Lăudat

Se spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul, dar când este vorba despre restaurantul „La copac” este bine să te duci cu burta goală, lihnit de foame. Pentru că o dată intrat în curtea celebrei cârciumi vei fi prins în vârtejul aromelor pe care nu le-ai cunoscut decât prin vacanţele de la bunici sau pe la pensiunile de la munte sau... pe plaja de la Vamă când era Vama, Vamă.

Noi, eu şi nefasta, am ales să începem Turul Culinar al Bucureştiului şi să călcăm pragul aici într-o duminică de sfârşit de mai canicular, la prânz. De ce duminica? Pentru că numai în această zi a săptămânii se pun ceaunele uriaşe la treabă. Mâncarea se face în faţa ta şi ai senzaţia că asişti la un ritual pe care doar mintea şi burta ta chiorţăitoare le înţeleg.

„Master of ceremony” aici, sau mai potrivit ar fi să-i zicem „jupânul şef” este Horaţiu Şerb, un ardelean din Reghin, iute ca un Oltean de la Craiova, care se ocupă de aproape tot ce se petrece în curtea „La copac”-ului. După ce şi-a făcut „stagiul” în Vama Veche, el a fost convins în 2011 să vină aici şi să trezească la viaţă locul, o casă cu un copac, ambele având peste 100 de ani fiecare.

Horaţiu amestecă în ceaunele uriaşe, întâmpină musafirii care îl cunosc cu toţii, ne vorbeşte despre meniul scris cu mare grijă într-un „ceaslov”, pune muzică, o muzică fabuloasă cu Moscopol şi Tudor Gheorghe, conversează fermecător (atât cât poate fi de fermecător un ardelean) – el este omul-orchestră de la restaurantul „La copac”, o oază de românism în buricul Bucureştiului, foarte aproape de Ambasada Britanică şi publicitarii de la McCann.

Noi am sosit printre primii oaspeţi, chiar când începea să se pregătească minuni ale gastronomiei româneşti. Horaţiu este secondat la ceaune de un bucătar rodat tot în Vamă, iar la grătar de vecinul şi prietenul său Rudolf Valentino, producător al filmului „Poziţia copilului”...

Pentru că era caniculă nu am început festinul cu o tărie cum ne stă în obicei, ci cu un vin alb sec, rece, un cupaj de zghihară şi fetească românească, „Sofia” - un vin care a fost foarte bine primit la târgurile de profil din capitală, produs la Avereşti, conceput de Cosmin Zidurean şi pigulit de oenologul Claudiu Creţu. La promoţie, un vin excelent la 24 de lei sticla !!!

În timpul acesta cât noi ne turnam vin şi gheaţă pe gâtlejuri, şi conversam cu Petrea Ciortan, mâna dreaptă a lui Horaţiu, în ceaune se încrâncenau bulbocile de la ciorba de curcan de casă cu tăiţei aşişderea, cartofii noi cu rozmarin şi salvie şi varza a la Cluj. Pe grătar începuse să sfârâie pastrama de viţel, de oaie, micii de porc, vită şi berbecuţ, mămăliga tăiată bucăţi cu sfoara, ardeii iuţi fără de care nicio masă nu este întreagă după mintea mea.

Ciorba de curcan cu tăiţei (12 lei) a fost unul dintre cele mai bune sorbocăite de mine de când mă ştiu pe lumea asta. A avut un singur defect, strachina a avut prea multă carne...

Ardeiul iute ne-a aprins gurile, iar „Sofia” ne-a stins focul aşa cum îi şade bine unei moldovence blonde şi sprinţare.

În această vreme lumea venea puhoi, valuri-valuri, până când terasa era plină ochi de oaspeţi, unii veniţi cu copilaşii, având garanţia unei mese proaspete pentru odraslele lor. Mulţi au făcut cale întoarsă de la poartă căci nu au mai găsit locuri, într-o vreme când multe restaurante stau goale. Ce vă pot spune despre clienţii restaurantului „La copac”? Deşi preţurile sunt modeste (6 lei o bere la sticlă) pentru un local din miezul unei capitale europene, cu o viaţă destul de scumpă dealtfel, am văzut aici oameni cu un standard ridicat de viaţă observând brandurile de încălţăminte, îmbrăcăminte sau ale bicicletelor cu care au sosit şi pe care le-au parcat la locul lor bine ştiut de toată lumea.

După ciorba monumentală am cerut un bulz (10 lei) şi nişte cârnaţi  voluptuoşi afumaţi, de casă, la grătar (14 lei). Ni s-a spus că bulzul nu este cine ştie ce, este într-un „proces de up-grade”, noi am insistat, şi ne-am convins că gazda noastră a avut dreptate, fără „purceluşii” ataşaţi nu ar fi fost decât o mămăliguţă cu brânză şi smântână coapte pe grătar. Deci a nu se înţelege că nu era gustos, ci doar nespectaculos cum fusese ciorba, cât şi ceea ce a urmat.

Cu toate că eram plini, puteam bate toba pe burţile noastre mai ceva decât Ţăndărică, nu am rezistat tentaţiei să nu luăm o porţie de varză a la Cluj (14 lei) înconjurată de cartofi noi la ceaun cu salvie şi rozmarin (6 lei) pe care împărţit-o cu nefasta. Vinul, de data aceasta, a fost unul roşu de la Crama M1 Atelier, puiul premium al celor de la Murfatlar. Este vorba despre un Sable Noble – cupaj de fetească neagră, merlot şi cabernet-sauvignon. Varza a la Cluj a avut acelaşi defect ca şi ciorba, prea multă carne... o spune un mare carnasier maniac după varză în toate formele ei de pregătire gastronomică.

Şi pentru că ispitele nu s-au oprit aici am trecut „în revistă” şi o porţie de mici de vită cu oaie (4 lei) + pastramă de berbecuţ şi mămăligă la grătar (20 lei). Cu usturoi şi ardei iute, fireşte!

Vinul roşu băut de noi a fost cel care a făcut să teminăm tot din farfurie. Are un dar extraordinar de a întreţine vie petrecerea. Nu este singura dată când a dovedit-o.

Curând a venit şi furtuna care ne-a făcut pe toţi să ne refugiem în casa decorată într-un stil românesc modern. Aici am finalizat apoteotic cu o bere şi o cafea (5 lei), eu, şi o salată de fructe (8 lei), nefasta.

Am trecut şi pe la toalete, eu la „păsăroi”, iar nefasta la „păsărele”.  Că doar ne aflam „La copac”, nu? Apoi ne-am luat zborul spre cuibul nostru.

Aici am trăit o experienţă fabuloasă care a meritat cu prisosinţă lingura de merit oferită de „Turul Culinar al Bucureştiului”. Povestea continuă cu noi popasuri foarte interesante...

See you s(p)oon !

PS - şi, în încheiere, să nu uităm de codul de comunicare dintre client şi stafful restaurantelor.