joi, 14 aprilie 2016

Muse Bistro Reloaded



Când arde soarele uscat al Bucureștiului gândul mă duce pavlovian la vacanță, dar nu oriunde, ci la litoralul nord-estic al Africii, la Casablanca. Nu am fost niciodată acolo și nici nu mă voi duce pentru a nu fi cumva dezamăgit, eu iubesc Casablanca din mintea mea așa cum am clădit-o eu în aproape 50 de ani. 



Când sunt în București caut diferite locuri unde poate fi Casablanca mea de proximitate. Cel mai recent găsit este Muse Bistro & Wine Bar din str. Paris 17, undeva pe lângă Palatul Victoria, micul și cochetul restaurant despre care v-am mai povestit, dar acum are o echipă nouă în bucătărie și a avut parte și de un face-lift binevenit, cred eu. Paradoxal, albul îi dă un plus de culoare.


Dar merită prima lingură de lemn (dintr-un total de cinci cu mențiunea că nu pot fi obținute decât pe rând la un interval de minim un an) acordată de Ghidul Lingurin al Restaurantelor din România?


O primă observație pe care o putem face încă de la începutul fotoreportajului nostru maraton este că în loc de ”bistro & cafe” cum era până nu demult, acum este ”bistro & wine bar”. Hmmm...



Iată și meniul zilei - foarte apetisant, pe gustul meu la prima vedere, depinde și ce primești în farfurie, oricum prețul este foarte ok pentru ceea ce ți se oferă, cel puțin teoretic. Practic... vom vedea...


Cele 8 locuri de la terăsuța stradală sunt completate de spațiul de la terasa interioară, retrasă și intimă totodată, perfectă pentru cei ce vor și ”o țigară canceroasă după o masă copioasă” - cum mă amuzam când eram tânăr, neliniștit și fumător (am fumat de la 14 la 38 de ani). Acum mai sunt doar neliniștit. 


Spațiul, așa cum este el împărțit, s-ar potrivi pentru un wine bar gastronomic. Este binevenită umbra din interior după arșița de afară. Iar albul îți dă o stare de bine. 


Prin ferestrele din spatele barului poate privi oricine cum se prepară ceea ce urmează să primească în farfurie. Deci poți avea parte și de un ”Cooking Show Live by Chef Silviu”. ;)

Mă bucur mult că am regăsit-o pe Carmen, ospătărița entuziastă care ne-a fost gazdă și în urmă cu un an și jumătate când am venit cu Turul Culinar al Bucureștiului. Cereți să vă servească ea, iar dacă sunteți mulțumiți lăsați-i un bacșiș gras, dacă nu vă convine ceva  -înjurați-mă pe mine. :D


Dar cine este Chef Silviu? Păi, în timp ce studiem și analizăm meniul să vă spun vreo câteva vorbe despre acesta. Motor!


Silviu Furdui are 29 de ani și este din Botoșani, tatăl său fiind comisar șef la Inspectoratul Județean de Poliție, deținând în trecut și funcția de purtător de cuvânt al aceste instituții, iar unchiul și nașul său de cununie, Cornel Șfaițer, este patronul fabricii de alcool și băuturi spirtoase ”Voronskaya”.


El a venit în București în urmă cu aproape 4 ani și a intrat în echipa culinară a lui Chef Florin Dumitrescu de la restaurantul Goccia despre care v-am povestit. A început de jos, la propriu și la figurat, pentru că la început a spălat hectare de podele și a curățat munți de cartofi.


După multă muncă timp de 3 ani a ajuns Sous-Chef, adică mâna dreaptă a lui Chef Florin Dumitrescu în bucătăria de la Goccia. Practic el dirija totul deoarece Florin trecea rar pe acolo fiind foarte ocupat cu filmările showului culinar MasterChef de la Media Pro, pe vremea aia.


Ca rezultat al muncii susținute și a seriozității, două ingrediente de bază ale profesionalismului în orice domeniu de activitate, curând a fost solicitat ca Executive Chef la două mici localuri din zona Dorobanți, este vorba despre restaurantul La Belle Epoque și pubul White Horse, ambele deschise de peste 15 ani, având în subordine un total de 16 persoane pe care trebuia să le conducă pentru fericirea gastronomică a clienților. Contractele au fost semnate pentru o perioadă de 2 ani.


Asta până când a găsit oportunitatea de a cumpăra afacerea de la Muse Bistro întrucât, precum am anticipat, fostul proprietar Chef Mirela Oana Ivașcu (participantă la showul culinar Top Chef) a fost prea delicată și nu a făcut față lumii dure din HoReCa, a fost învinsă de oamenii de proastă calitate pe care a avut ghinionul să-i întâlnească și cu care a colaborat, începând de la bucătari și până la promovare. Suma neconfirmată oficial pentru care s-a făcut tranzacția a fost de 45.000 de euro. Silviu este asociat împreună cu Robert Pujină, un fost coleg de la Goccia. Preparatele lui Chef Silviu se găsesc și la Botoșani: restaurantul La Strada vinde cu succes un burger sub semnătua sa culinară, iar Casa Dulce are mare succes cu deserturile ce au același autor.


„Ingredientele de care nu pot să mă lipsesc într-o bucătărie sunt: vinul alb, cognacul, pătrunjelul, usturoiul şi ardeiul iute. Bucătăria pe care am învăţat-o are la bază ingredientele menţionate, dar mai important într-o bucătărie sunt sarea și piperul. Fără ele nu poţi găti!”, a declarat chef Silviu. Și fiindcă veni vorba, iată și o rețetă de-a sa, un preparat afrodisiac foarte gustos - supă cremă de țelină cu creveți.


Ingrediente pentru 4 porții:

1 țelină
1 ceapă
1 l lapte
100 gr unt
8 creveți
1 ridiche pentru decor
10 ml ulei de măsline
Sare și piper


Mod de preparare:

Se curăță țelina și se taie cuburi ceva mai mari. Se curăță ceapa și se toacă.
Într-o oală se pune jumătate din cantitatea de unt, se adaugă ceapa și se călește un minut la foc mic. Adăugați țelina și laptele în oală. Se lasă la fiert aproximativ 40 de minute, la foc mic, cu multă atenție să nu se afume laptele.

Când timpul de fierbere s-a scurs, se separă țelina de lapte. Cu un blender se formează o pastă din țelină și se adaugă puțin câte puțin din laptele rămas până se obține o cremă. La final, ca să fie cât mai fină supa cremă, se dă printr-o sită.

Creveții se călesc într-o tigaie cu puțin ulei de măsline. Pentru decor se folosesc felii de ridiche sau tot ce credeți dumneavoastră că se combină bine cu gustul de țelină. Nu uitați de sare și piper.

Poftă Bună de Viață! :)

Eu, de exemplu, aș adăuga puțin parmezan și un pahar de vin roșu alături. De gustibus.





Uite că din vorbă-n vorbă ne-a sosit și prima parte a ospățului. Hai că nu ghiciți despre ce este vorba, vă zic imediat. Sper ca imaginile să vă mulțumească, lumina a fost destul de slabă, iar noi nu umblăm după noi cu diverse corturi, reflectoare etc., facem poze în toiul acțiunii, din tranșee, cum s-ar zice. Și nici nu edităm mai apoi imaginile. Nu mințim poporul cu ”pozorul”. Iar dacă rezistați acestui fotoreportaj maraton veți fi răsplătiți cu o surpriză la final. ;)


Să începem cu CARPACCIO DE CARACATIȚĂ CU COUSCOUS DE BROCCOLI (36 lei).


Să spun câteva cuvinte mai întâi despre carpaccio. Acest preparat a fost creat pentru prima dată în anul 1950 de către Giuseppe Cipriani, tatăl lui Arrigo Cipriani - actualul proprietar al localului venețian Harry's Bar. Chef Giuseppe a născocit această specialitate pentru Contesa Amalia Mocenigo căreia îi interzisese medicul să mai mănânce carne de vită gătită într-o formă sau alta. 


Așadar el a tăiat felii foarte subțiri de carne crudă, pentru a putea fi mestecată, asezonând cu puțin ulei de măsline, zeamă de lămâie stoarsă pe loc, piper, muguri de pin, rucola și parmezan sau pecorino pentru a intensifica gustul. Anglo-saxonii adaugă și maioneză cu muștar precum și sos Worcestershire (un sos care are la bază macerarea și fermentarea peștelui fiind un descendent al garumului atât de utilizat în bucătăriile Romei antice).


Făcând o digresiune, trebuie să subliniez ceea ce se vede și în imagine, noi am ”asezonat” acest delicios carpaccio de caracatiță cu un vin sec Rose de Purcari (78 lei) venit tocmai de pe malul românesc al Nistrului ca să ne bucure masa și ziua cu aroma sa de piersică și ananas. Născut în 1827, în ținutul roditor al Basarabiei, vinul Purcari poartă în sine aproape două secole de istorie și valori. Vom povesti mai jos, acum să revenim la Veneția.


În acel an, Chef Giuseppe Cipriani a văzut o expoziție a pictorului Vittorio Carpaccio, iar culoarea predominantă i s-a părut a fi exact acel roșu din farfuria contesei - așadar a pus numele preparatului său Carpaccio, preparat devenit mai cunoscut în lume decât însuși artistul de la care-i vine numele. Mie mi se pare foarte amuzant.


Ulterior, carnea de vită nu a mai deținut monopolul acestui preparat, putând întâlni prin meniuri carpaccio de pește, fructe de mare, legume sau fructe etc. Mie îmi place mult și chiar aș face un restaurant care să poarte numele Carpaccio, iar în bucătaria sa s-ar pregăti fel de fel de variațiuni pe această temă. 


Cât despre couscous-ul de broccoli, ce pot să vă spun? Are gustul foarte asemănător cu tabouleh, dar nu atât de intens întrucât pătrunjelul este temperat de către broccoli. Haideți să vă prezint și o rețetă ce conține așa ceva, bineînțeles că avândul ca autor tot pe Chef Silviu - păstrăv cu legume coapte, dovlecel cu unt și couscous de broccoli.


Ingrediente pentru două persoane:

2 păstrăvi
1 broccoli
1 ardei roşu
2 cepe
1 dovlecel
1 lămâie
1 legătură pătrunjel
30 gr unt
Ulei măsline
Sare piper


Mod de preparare:

Păstrăvii se eviscerează, se spală şi se tamponează cu un şerveţel de hârtie. Se pune o tigaie la încins cu puţin ulei de măsline, se pun peştii, se asezonează cu sare şi piper şi se prăjesc câte două minute pe ambele părţi la foc mediu. După ce s-au rumenit, îi băgăm în cuptorul încins la 180 de grade timp de 6 minute.


Dovlecelul se spală, se curăţă de seminţe, se taie cubuleţe şi se aruncă într-o tigaie cu unt unde se căleşte timp de 1 minut.
Broccoli se dă prin răzătoare doar partea verde a legumei. Se stropeşte cu puţin ulei de măsline, lămâie, pătrunjel, sare şi piper.
Restul legumelor le punem pe plită sau în cuptor şi le coacem, apoi adăugăm peste ele sare.

Poftă Bună de Viață! :)


A se servi cu vinul ales de noi azi, bine răcit - Rose de Purcari. Slurp! ;)




Cel de-al doilea starter ales din meniul destul de scurt de la Muse Bistro & Wine Bar a fost AUMONIERE CU BRÂNZĂ DE CAPRĂ, PANCETTA și SOS DE BRÂNZĂ COMTE (32 lei).


Aumônière înseamnă ”sac” în franceză. Deci avem un săculeț din aluat (de obicei este o foaie de clătită) umplut cu combinația imbatabilă de brânză cu bacon (pancetta este o șuncă italienească de pe burta porcului, uscată, sărată și piperată). Iar sosul ce înconjoară această bocceluță cu bunătăți este obținut dintr-o brânză numită și Gruyère de Franța, și anume ”Comté” după numele regiunii unde este produsă, undeva la granița cu Elveția.


Comté” este o brânză din lapte de vacă crud, maturată minim 4 luni până la 41, de culoare galbenă după cum se vede și în imaginea de mai sus, cu o pastă semi-dură, având o producție de 60.000 de tone în 2009, fiind pe primul loc ca producție dintre brânzeturile franțuzești care au AOC (adică Denumire cu Origine Controlată). În 1958 a obținut AOCul, iar în 1996 AOPul (Denumire cu Origine Protejată). Este stocată în roți mari de 32-45 de kg la un diametru de 55-75 cm, fiind necesari până la 450-530 de litri de lapte (cam de la 30 de vaci) pentru fabricarea unei singure bucăți.


Mărimea considerabilă a unei singure roți a făcut ca încă din cele mai vechi timpuri să se constituie mici cooperative formate din mai multe ferme numite ”fruitières”, denumire provenită din latinescul ”fructus” care însemna locul unde țăranii strângeau la un loc rezultatul muncii lor după recoltare (o fruitière are, în medie, 19 membri).


Brânza Comté a început să fie produsă în secolul al XII-lea, în regiunea Franche-Comté (de la care, ulterior, a preluat numele), sub denumirea inițială de vachelin (spre a-l deosebi de chevrotin, o brânză similară, dar făcută din lapte de capră). Rețeta actuală este o variantă de gruyère și a fost adoptată pe la începutul secolului al XVIII-lea (de altfel, multă vreme această brânză a fost denumită gruyère de Comté).


Producția a explodat în secolul al XIX-lea, când calea ferată a permis, pe de o parte, producătorilor să-și trimită mai ușor brânza în alte regiuni iar, pe de altă parte, datorită posibilității de a putea aduce cereale din zona de câmpie, multe terenuri au putut să redevină pășuni. Așa se face că, la sfârșitul secolului, existau nu mai puțin de 1.800 de fruitières care produceau Comté. Actualmente există 175 de producători, dintre care 37 industriali și 138 de fruitières.


Fiecare roată este ștearsă pemanent și este inspectată de un degustător cu un ciocănel special ce dă note de la 1 la 20. Cele care obțin peste 15 puncte primesc o bandă scrisă cu verde, între 12-15 puncte o bandă cu maro, iar roțile care primesc sub 12 puncte sunt retrase și din ele se face brânză topită (La vache qui rit, Kiri etc.). În plus, fiecare roată este marcată pentru a se putea identifica ulterior fabricantul și lotul.


Dar să revenim la ce avem în farfurie, mi-a plăcut mult aluatul fin și crocant, dar și contrastul de gust și textură dintre sosul de brânză și miezul de nucă. Ar fi fost chiar excelent dacă pancetta din interior ar fi fost gratinată cumva cu brânza de capră. Oricum, un preparat delicios, pe gustul meu.


Și apropo de pancetta, să mai prezentăm o rețetă a maestrului: tagliolini cu pancetta și roșii uscate. 


Ingrediente pentru două persoane:

300 gr de paste
100 gr pancetta 
100 gr roşii uscate
60 gr unt
100 ml vin alb


Mod de preparare:

Primul lucru pe care îl facem este să punem într-o oală apa cu sare la fiert.
Între timp facem sosul pentru paste.

Într-o tigaie nu foarte încinsă adăugăm puţin ulei de măsline, doi căţei de usturoi zdrobit. Călim fără să ardem usturoiul, apoi stingem cu vinul alb.

Ca să avem un gust mult mai bun, ar fi de preferat să adăugăm şi puţină supă de pui sau legume. Când vinul a fiert adăugăm untul şi lăsăm pe foc tigaia până sosul devine cremos.


Când apa de la paste a ajuns la punctul de fierbere, aruncăm pastele în vas, le fierbem conform timpilor scrişi pe cutie. După ce pastele au fiert, le lăsăm puţin la scurs și apoi le punem în farfurie. Montăm pastele, pancetta (sau prosciutto, după preferință) şi roşiile uscate le punem peste paste, iar cine vrea poate să adauge pătrunjel și muguri de pin.

Poftă Bună de Viață! :)


Nu uitați să însoțiți masa de un vin delicios - Rose de Purcari. Ia să vorbim puțin și despre acesta. Pentru că merită!


Vinul Rose de Purcari (13,5% alcool) este un cupaj de trei soiuri de struguri culeși manual și procesați tradițional - este vorba despre 60% Cabernet Sauvignon, 30% Merlot și 10% Rară Neagră.


Culoarea de un roz delicat este acompaniată de o aromă fină de fructe exotice. Gustul suav are note de caise, piersici şi coacăze, ce trec lent în postgustul prelungit cu nuanţe de fructe de pădure.


La sfârșitul secolului al XII-lea, viticultura apare ca îndeletnicire economică de bază, aflată sub protecția statului în Valahia și Moldova, cnezate pe teritoriul vechii Dacii. Ulterior, se va descoperi că, deși toate aceste teritorii sunt prielnice pentru viticultură, există, totuși, un șir de regiuni, unde se produce un vin cu totul special. Anume un astfel de loc este satul Purcari, podgoriile căruia se aflau pe atunci în proprietatea Mănăstirii Afon-Zograf.


Istoria Purcari începe în secolul XVIII, când coloniștii francezi au luat în arendă pământurile de la Mănăstirea Afon-Zograf, obligându-se să mențină podgoriile în bună ordine și să fie plătită desetina din venituri și roadă. Francezi fiind, au intuit că terroir-ul este unul special, asemănător renumitei regiuni Bordeaux.


Doar decenii mai târziu s-a confirmat faptul că podgoriile Purcari sunt, într-adevăr, amplasate la aceeași latitudine ca celebra zonă vinicolă din Franța, iar solul bogat în rubidiu conferă vinurilor o culoare purpurie intensă, specifică și vinurilor bordoleze. Proprietarii au început să producă vinuri roșii care, în scurt timp, au căpătat faima unor vinuri excepționale, cu buchet intens şi complex.


În anul 1827, Țarul Nicolae I al Rusiei emite un Decret Special, în urma căruia la Purcari este înființată prima gospodărie vinicolă specializată din Basarabia. Aceasta a fost numită în cinstea unuia dintre fondatorii de origine germană, Harmizone. De atunci proprietari ai Vinăriei Purcari au fost boierii moldoveni Dăncilă și Clot, dar şi germani, ruși și francezi. Deja în 1847, în cadrul Iarmarocului Agricol Basarabean, vinul de Purcari obține prima sa medalie de aur.


În 1878 vinăria sărbătorește adevăratul triumf la Expoziția Mondială de la Paris, când în cadrul unei degustări închise, experţii francezi au fost impresionaţi de un vin sec, de culoare intens- rubinie, fiind siguri că este un vin de Bordeaux. Mare însă le-a fost mirarea să afle că vinul își are originile într-un sătuc necunoscut de pe malul Nistrului. Acesta este momentul când Negru de Purcari a obținut prima sa medalie de aur la o expoziție internațională.


Un timp îndelungat vinurile de Purcari au fost la fel de populare precum vinurile de Bordeaux sau Burgundia. Acestea erau servite la mesele țarului Nicolai al II-lea, ale regelui George al V-lea și ale Reginei Victoria a Marii Britanii. Vândute în Danemarca, Olanda, Suedia, Germania, Franța, vinurile de Purcari erau înalt apreciate și obțineau numeroase trofee.


O nouă eră în istoria Purcari începe în 1950, când vinificatorii basarabeni au restabilit tehnologia clasică de producere a celebrelor vinuri. Unul dintre marii profesioniști ai timpului , Pimen Cupcea, a reconstituit rețeta legendarului vin Negru de Purcari, iar Ion Ungureanu a creat o nouă capodoperă – Purpuriu de Purcari. În această perioadă, vinurile de Purcari capătă o popularitate imensă şi devin un simbol incontestabil al Republicii Moldova.


În 2003, odată cu replantarea celor 250 ha de viţă de vie şi dotarea vinăriei cu cele mai performante utilaje, începe perioada modernă din istoria Château Purcari. Vinurile de Purcari încep să se exporte în peste 25 de ţări ale lumii, printre care SUA, Canada, Marea Britanie, Norvegia, Cehia, China, Polonia, Țările Baltice, devenind cartea de vizită a Republicii Moldova în străinătate.


În 2010, este lansat Alb de Purcari - o nouă creație în colecția vintage Purcari, care cucereşte experții internaționali şi este apreciat cu cele mai prestigioase trofee.

În 2012, colecţia de Purcari este completată cu vinul Purcari Icewine, obținut din struguri îngheţaţi de soiul Muscat Ottonel şi Traminer. Pentru merite deosebite în domeniul vinificaţiei şi promovării imaginii Moldovei peste hotarele ţării, Vinăria Purcari a devenit dublu deţinător al Grand Prix-ului în domeniul vitivinicol, decernat de Guvernul Republicii Moldova.


În 2013, când Purcari numără aproape două secole de la fondare, a fost lansată noua sa imagine. Schimbarea reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea vinăriei, fiind condiţionată de evoluţia intensă a acesteia din ultimii 10 ani. Podgoriile plantate în anul 2003-2004 au ajuns la maturitate, când calitatea strugurilor îşi atinge îndrăzneţ apogeul, iar vinul se manifestă în toată amploarea, devenind din ce în ce mai select.


Tocmai din acest motiv, readucerea în lumină a anului fondării vinăriei – 1827 – pune în evidenţă cele aproape două secole în care Purcari a reuşit nu doar să mențină standardele de calitate, dar şi valorile sale. Spre bucuria noastră, a iubitorilor de vin bun.


Revenind de pe malurile Nistrului pe cele ale Dâmboviței, mai exact în str. Paris 17 la Muse Bistro & Wine Bar, trebuie să amintesc că pe peretele din fața mea se afla un display pe care rulau neîncetat imagini cu preparatele din meniu. Vreau să menționez că este o practică a multor fotografi să albească în mod abuziv imaginile prin editarea pozelor obținând în loc de stârnirea poftelor, uneori chiar dezgustul. Un astfel de exemplu este chiar mai jos. Este păcat să irosești banii pe asemenea fotografii care nu sunt nici naturale și nici aspectoase. Părerea mea.










În partea a doua a ospățului nostru ne-am desfătat cu două preparate din pește. Voi începe cu cel care mi-a plăcut mai mult, adică ZORBA GRECUL, mai exact biban de mare cu sparanghel și piure de conopidă (46 lei).


Modul în care a fost gătit sparanghelul l-a făcut să fie delicios și a pus în valoarea întreaga asociere din farfurie. Am fost extaziat de o verdeață, eu, marele carnasier. 



Și apropo de piureul de conopidă, la mare modă și pițiponcăreală este conopida portocalie sau mov. Soiurile astea au apărut pentru prima dată în Canada în anii 70 și sunt astfel pentru că au suferit niște mutații genetice făcându-le să absoarbă mai mult betacaroten și având astfel cu până la 25% mai multă vitamina A decât conopida clasică, respectiv un antioxidant prezent și în varza roșie și vinul roșu - anthocianin. Datorită culorilor vii sunt folosite la platinguri mai elaborate.



Păi, mă gândesc să vă mai prezint o rețetă din același portofoliu, cu legume dacă tot le-am lăudat mai sus - piept de pui cu ratatouille de vinete și dovlecei, sos de ardei copt. Mmmm, sună bine... rău! :D


Ingrediente pentru 2 persoane:

1 piept de pui
2 ardei grași sau kapia
1 vânătă
1 dovlecel
1 legătură de ceapă verde
1 roșie
1 cățel de usturoi
100 ml vin alb
Ulei de măsline
Cimbru, sare și piper
1 ridiche și câteva frunze de leurdă pentru decor



Primul pas pe care îl facem este să punem ardeii la copt pe grătar sau în cuptor, pentru a-i coace.
Pieptul de pui se freacă cu sare și piper, îl prăjim în tigaie sau pe grătar, câte 3 minute pe fiecare parte până se caramelizează frumos, apoi îl băgăm în cuptor timp de 20 de minute la 180 de grade. Depinde foarte mult și cât de groasă este carnea. Avem nevoie ca pieptul de pui să fie cât mai suculent și nicidecum uscat. Deci mare atenție!


Legumele se taie felii groase de 1 cm, se prăjesc în tigaie sau pe grătar și apoi se bagă la cuptor timp de 10 minute. Se scot și se taie cubulețe. Într-o oală încinsă adăugăm puțin ulei de măsline, partea albă de la ceapă, usturoiul și după un minut legumele. Roșia tăiată cubulețe se adaugă mai la sfârșit. Se stropesc cu vin alb, se presară cimbru, sare și piper. Nu se țin mai mult de două, trei minute pe foc.


Ardeii copți îi curățăm, îi băgăm într-un blender și formăm o pastă la care am adăugat puțin usturoi, puțin ulei de măsline, sare și piper. Pasta de ardei o punem într-o cratiță și fierbem la foc mic cu puțin vin, timp de 10 minute.

Poftă Bună de Viață! :)



Și să nu uit să vă spun și o rețetă cu piept de rață, preferința soției lui Chef Silviu - piept de rață cu sparanghel, pesto de leurdă, salată de lobodă și untișor.


Ingrediente pentru două porții:

1 piept de rață
1 legătură de sparanghel
2 legături de leurdă
2 legături de lobodă
2 legături de untișor
100 ml ulei de măsline
100 gr de nucă
30 de grame de unt
Rosii chery, morcov și ridiche pentru decor
Sare și piper


Mod de preparare:

Primul lucru pe care îl facem e să punem apa la fiert, de care o să avem nevoie mai târziu. Se fasonează pieptul de rață, se elimină surplusul de grăsime și se crestează pe partea cu grăsimea. Într-o tigaie încinsă se pune pieptul de rață pe partea cu grăsimea, până se caramelizează bine. Întoarcem rața pe cealaltă parte și o lăsăm cât să prindă o crustă. Băgăm pieptul de rață la cuptor timp de 6-7 minute.


Între timp facem pesto de leurdă. Spălăm și alegem bine leurda, o băgăm într-un pahar cu uleiul de măsline, nuca și blendăm totul până devine o pastă verde. Îi dăm gust cu sare și piper.


Sparanghelul îl curățăm și îl blanșăm în apa care fierbe, aproximativ 3 minute. Într-o tigaie punem lingura de unt, adăugăm sparanghelul opărit și îl tragem la tigaie câteva zeci de secunde. Nu uitați de sare și piper!


Salata de untișor și lobodă. Curățăm untișorul și loboda, le punem într-un bol, adăugăm puțin ulei de măsline, puțin suc de lămâie, sare și piper.
Se montează în farfurie după placul fiecăruia și după inspirația de moment.

Poftă Bună de Viață! :)









Cel de-al doilea preparat din pește se numește POISSON DE TARASCON adică doradă cu zucchini și sos provensal (42 de lei).



Gustos, dar puțin cam sărat sosul, bănuiesc că de la măsline. Mie mi-a plăcut, a dat un mai mare imbold la vin, dar în general oamenii nu mănâncă atât de picant precum prefer eu.



Denumirea preparatului îmi amintește de carte a copilăriei mele, este vorba despre ”Tartarin de Tarascon” scrisă de nuvelistul francez Alphonse Daudet. Autorul satirizează în această nuvelă pe francezii din sud, provensalii, care sunt recunoscuți ca foarte gurmanzi, dar puțin mai relaxați și mai lăudăroși, ca să nu zicem mincinoși.


Inițial, numele a fost ”Barbarin de Tarascon”, dar un anume Barbarin s-a simțit vizat, s-a înfuriat și i-a cerut lui Daudet să schimbe cu altceva. De fapt, personajul a fost inspirat de către vărul scriitorului care i-a povestit aventurile sale la vânătoare de lei în Africa și tot restul de întâmplări amuzante.


Provensalii, în general, și tarasconezii, în mod special, au fost foarte ofuscați de descrierea făcută lui Tartarin, ulterior au acceptat ideea și l-au transformat în simbol al provinciei.



Dar să vedem și un alt preparat cu doradă cum se meșterește a la Chef Silviu - doradă cu dovlecel, sfeclă roșie și piure de mazăre.


Ingrediente pentru o porție:

1 doradă de 300-400 de grame
1 dovlecel sau zucchini
1 sfeclă roșie
250 grame de mazăre congelată
1 morcov
1 ceapă
2-3 roșii chery


O să începem prin a eviscera dorada. După ce peștele a fost curățat și spălat pe interior, cu o lingură sau cu un cuțit curățați-o de solzi.


Într-o oală, căliți ceapa tocată și jumătate de morcov tăiat rondele. Adăugați mazărea, căliți-o 1-2 minute, iar apoi adăugați o supă de legume sau apă. Lăsați să fiarbă circa 20 de minute. Când s-a terminat de fiert, scurgeți mazărea, fără a arunca apa rămasă.


Cu un blender sau cu un mixer, transformați mazărea într-o pastă adăugând apa rămasă, în funcție e cât de cremos doriți să fie piureul.
Sfecla roșie se pune la fiert cam o oră. Dupa ce a fiert o curățați și cu un cuțit tăiați felii subțiri pentru a le rula. La fel se gătește și morcovul rămas.
Dovlecelul se taie felii și se blanșează 5-6 minute.


După ce toate garniturile au fost făcute, într-o tigaie încinsă adăugați puțin ulei de măsline, puțină sare și puneți dorada în tigaie pe partea cu pielea și prăjiți-o până se caramelizează și devine aurie. O întoarceți pe partea cealaltă o lăsați 2-3 minute.

Poftă Bună de Viață! :)










La desert ne-am răsfățat în primul rând cu CREME BRULEE CU LAVANDĂ (15 lei) care a fost excelentă, iar eu care nu prea prefer dulcele ăsta am fost prea încântat. Cremos, catifelat și delicios - un desert care m-a cucerit iremediabil. Din nou, simplu înseamnă genial.


Cremee brulee se numește cremă de zahăr ars la români, burnt cream la englezi, crema catalana la spanioli și leite creme la portughezi. A fost pentru prima dată menționată într-o carte de bucate franțuzească din 1691. Pentru spectacol se mai practică și flambarea la masă în diverse restaurante.










Cel de-al doilea desert a fost un NOUGAT GLACE (18 lei) pe care l-a avut Chef Silviu la propria nuntă. Are multe fructe confiate și miez de nucă. Cred că mai multe nu are rost să vă spun ca să vă închipuiți gustul. 


Înainte de a încheia vreau să fac o clarificare - cartea de vinuri a unui wine bar trebuie să conțină multe etichete care să fie prezentate de o persoană pasionată și pregătită în acest sens și, de asemenea, multe sortimente la pahar. Muse Bistro & Wine Bar nu servește niciun vin la pahar.









Și nu am uitat că v-am promis o surpriză în finalul acestui fotoreportaj culinar maraton. Iată despre ce este vorba.



Răspunde până la 31 mai 2016 la următoarea întrebare și poți câștiga un ospăț pentru tine și cineva drag la restaurantul mediteranean Muse Bistro & Wine Bar.

Când primește Vinul de Purcari prima medalie la o expoziție internațională ?


Răspunsul va fi trimis la adresa meniu.tv@gmail.com - în cazul în care sunt mai multe corecte se va efectua o tragere la sorți.



Am uitat să menționez, dar cred că v-ați dat seama și singuri - Muse Bistro & Wine Bar a obținut prima lingură de lemn dintre cele maxim cinci posibile ale Ghidului Lingurin. Succes până la capăt! 

Ghidul Lingurin - See you s(p)oon! 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poftă Bună de Viață! :)