În urmă cu mai bine de zece ani am întâlnit în cale o clădire impunătoare, după o plimbare prin Cișmigiu, un restaurant deschis din 2007, ce poartă numele de Tulin - ceea ce înseamnă în limba turcă "elegant", dar și zeița gastronomiei în Orientul Mijlociu.
Deci numele de Tulin m-a făcut să intru și să-i descopăr interiorul, dar și meniul "libanez arăbesc". Și nu am greșit, mi-a plăcut foarte mult totul, chiar și vinul, m-am desfătat atunci cu minunatul Smerenie de la Crama Oprișor despre care puteți citi AICI. De obicei, la astfel de restaurante nu găsești vinuri deloc sau sunt foarte proaste.
Pentru o experiență cât mai plăcută, recomand vizionarea acestui fotoreportaj coolinar pe tabletă, laptop sau orizontalul telefonului.
Zilele acestea am trecut din nou pe acolo, mai exact în strada Pictor Constantin Stahi 2, la intersecție cu Schitu Măgureanu, foarte aproape de Știrbei Vodă. Am intrat cu Ghidul Lingurin al Restaurantelor din România pentru a vedea cum mai stau lucrurile.
Am găsit exact același meniu ca în urmă cu 10 ani, doar prețurile sunt altele. Chiar și grafica și formatul sunt aceleași.
Am ales ca început de ospăț mezele mele preferate - humus cu muguri de pin (40 lei), tabouleh (37 lei), limbă de vită în sos de lămâie și usturoi (45 lei) și fabuloasele vinete pitice murate - umplute cu nucă, usturoi și pastă de ardei iute, numite makdous (43 lei), alături de lipie caldă (5 lei). Toate au fost delicioase, cu același gust ca în urmă cu 10 ani.
Ospățul a continuat cu un preparat pe care eu nu l-am mai văzut în alte restaurante cu meniu similar, poate nu am fost atent, este vorba despre ismerli, un fel de kebap meșterit din carne tocată de vițel cu berbecuț, nuci și muguri de pin, ciuperci și brânză, cu garnitură cu tot (55 lei).
Am alăturat la ismerli o porție de orez cu carne tocată de vițel, migdale, fistic, muguri de pin și stafide (30 lei). Plus murături - castraveți, ardei iuți și măsline verzi (28 lei). Combinația asta a fost nebunie-n farfurie.
De data aceasta nu m-am mai desfătat Smerenie de la Crama Oprișor, ci Lupi 2018 de la Gitana Winery, un titan consacrat al vinurilor basarabene ( 250 lei), este vorba despre un cupaj de Merlot, Cabernet Sauvignon și Saperavi, potrivit excelent cu savurosul ismerli și orezul descris mai sus.
Desertul ales a fost unul de care mereu mi-e dor, minunata kashtalie ce conține cremă de lapte, banane, fistic măcinat și miere (30 lei).
Una peste alta, mâncarea a avut gust, iar serviciul a fost ireproșabil, ceea ce, am mai spus-o, este foarte greu de întâlnit în restaurantele din România din cauza exodului majorității profesioniștilor din horeca în Occident.
Ghidul Lingurin al Restaurantelor merge mai departe descoperind alte povești gAstronomice din România. Mulțumesc că îmi sunteți alături în aventurile mele coolinare! Poftă Bună de Viață! See You S(p)oon! Slurp!
În final puteți viziona și asculta o dedicație muzicală pentru echipa de la restaurantul Tulin de lângă Cișmigiu.





