1 Mai Mâncătoresc Boieresc Indienesc la Restaurantul Indian Taj

Calmați-vă, nu fiți invidioși, nu m-am apucat de falsificat bani (încă), bancnota din imagine mi-a picat din ”cer” în timpul piesei ”Dumnezeu se îmbracă de la second hand”, de Iulian Margu, pe care am vizionat-o de curând la Teatrul Național ”Ion Luca Caragiale” din București. 

Subiectul, aparent ușor sentimental dulce-amărui, pivotează în jurul unui pian deosebit, marca Pleyel, la care ar fi cântat însuși Chopin - astfel asistăm la mai multe povești ce se desfășoară pe parcursul unui secol întreg, iar ca personaj principal este HOȚUL sub mai multe ipostaze - regimul comunist banditesc cafe fură averi și vieți (la propriu), gura lumii care fură demnitatea și fericirea oamenilor ce țin cont de ea, doi șpringari (spărgători de case) care ciordesc ca să trăiască de azi pe mâine și Scorpia - mafioata tranziției dintre așa-zisul comunism spre așa-zisul capitalism.

Dar pentru că a venit vorba, să profităm și să facem o digresiune interesantă, zic eu - Pleyel este o companie producătoare de piane, înființată în 1807 la Paris de pianistul și compozitorul austriac Ignaz Pleyel (1757-1831). După naturalizarea ca francez, acesta și-a schimbat prenumele Ignaz în Ignace.

În 1824 Ignace Pleyel a predat compania fiului său Camille Pleyel (1788–1855), la rândul său compozitor și pianist.

Pianul Pleyel este fabricat dintr-un lemn de molid roșu, care se găsește în munții din Val di Fiemme, din Italia.

Spre sfârșitul vieții sale, și Frédéric Chopin a concertat pe un pian Pleyel. El a și cumpărat un astfel de pian (cel despre care este vorba în piesa ”Dumnezeu se îmbracă de la second hand”), care i-a fost trimis la Mallorca, unde Chopin și-a petrecut iarna 1838-1839.

Pentru producerea unui pian Pleyel se folosesc până la 1.500 de piese separate, se consumă între 500 și 1.500 de ore de muncă și sunt implicați specialiști în 20 de meserii diferite - tâmplari, lutieri, ebeniști, vopsitori, acordori etc.

La 19 decembrie 2007, ministrul francez al economiei a declarat manufactura franceză de piane (Manufacture Française de Pianos) „Pianos Pleyel” ca „Întreprindere a Patrimoniului Viu” (« Entreprise du Patrimoine Vivant »).

În cei 200 de ani de existență a mărcii, au fost produse și vândute peste 250.000 de piane Pleyel. Dacă în 1913 Pleyel producea 3.600 de piane, pe care le distribuia în Londra, New Orleans și Sydney, la începutul anilor 2000 firma Pleyel producea piane pentru o piață din ce în ce mai mică.

Pentru a stopa pierderile cauzate, în special, de importul pianelor ieftine din China, care se vând la prețul de 1.500 Euro, ultimul producător de piane din Franța a redus producția anuală a celor mai scumpe instrumente muzicale de la 600 de unități la doar 30, eliminând din producție pianele verticale.

Pentru menținerea pe piață, Pleyel se bazează pe noul său model de pian, P280 de 2,8 metri lungime. Pentru început, două din pianele P280, cu un preț de vânzare de peste 100.000 de euro (141.000 de dolari), au fost vândute în Japonia și, respectiv, în China.

În ciuda tuturor acestor măsuri, din cauza crizei economice, firma nu a mai reușit să facă profit și, la sfârșitul anului 2013 a anunțat că își încetează activitatea.

Deci despre un astfel de pian este vorba în piesa noastră, regizată de Ion Caramitru, care a declarat: „O piesă cu o structură de text în puzzle, cel puțin așa am văzut-o eu. Povestea de bază este desfăcută în mai multe compartimente, reprodusă în mai multe epoci, refăcută abia în final pentru înțelegerea deplină a poveștii. Ca stil, are și un soi de umor frust și unul derivat, are foarte multe trimiteri într-o simbolistică ce sparge tiparele timpului și spaţiului".

Autorul, probabil că neintenționat, introduce și mitul... invers al lui Manole din binecunoscuta baladă populară. Să mă explic. Există un personaj ”Manole” (în opinia mea, actorul Eduard Adam este cel care face cea mai bună prestație dintre toți cei care apar pe scenă în această piesă), un Manole care nu face un zid sacrificând o femeie, pe Ana, ci un Manole care sparge un zid redând viața unei femei, Elizei. 

Este foarte lăudată scenografia concepută de Maria Miu, mie mi se pare doar una normală. Poate părea excepțională doar prin comparație cu decorurile minimaliste cu care ne-am obișnuit. De remarcat forța actriței Florina Cercel la vârsta de peste 70 de ani reliefând remarcabil grobianismul personajului Scorpia, dând astfel echilibru sentimentalismului romanțios de până atunci al piesei.

Efectul distructiv al instaurării regimului proletar are efecte pe mai multe generații, după cum ni se arată și în tragicomedia ”Dumnezeu se îmbracă de la second hand”. Fiecare și-a ales să lupte în felul său. Cum a făcut-o tatăl meu v-am povestit AICI. Dar sunt și povești de succes care s-au născut datorită frustrărilor acelei perioade mizerabile. Iată una dintre ele, relatată chiar azi de amica mea Ioana Tisler.

”Am prins câțiva ani de viață în perioada comunistă. Am prins foametea și frigul și interdicțiile de tot felul mai ales pentru că tata făcea pe dizidentul. Ai mei au refuzat să se înscrie în partid și au fost nevoiți să suporte toate consecințele acestei decizii. Și nu s-au prea descurcat. Au divorțat. Tata a plecat. Mama a trebuit să se angajeze pe tura de noapte la o casă de copii orfani. Eu și surioara mea mai mică ne-am trezit complet singure și libere de la 19:00 la 8:00 a doua zi. În fiecare zi. Bucurie nemărginită!” 

”Inițial ne-am respectat promisiunile și eu și sora mea. Nu am ieșit din casă. Nu am deschis ușa niciunui străin. Nu am dat foc la nimic. Nu am căzut de la geam. Însă atunci când eu aveam vreo 8 ani și sora mea vreo 6, în oraș s-a deschis un "bar cu video". Era ultimul an de comunism, cred. Nu iubeam nimic mai mult decât filmele. Nimic. Ai mei sunt cinefili înrăiți. Am mers săptămânal la cinematograf de pe la vreun an. În toată sărăcia și tristețea aia, filmele erau magia, poarta către vis, salvarea.” 

”Conceptul de VHS mi-a fost explicat pentru prima oară de către unul dintre tovarășii mei de joaca - Nelu Țiganu'. Tatăl lui îl luase cu el la "barul cu video" și Nelu își petrecuse o noapte întreagă așteptând să se îmbete omul până cade pe jos ca să îl poată aduce acasă - cum făcea în fiecare săptămână. "E un sertar negru în care bagi o cutiuță și din ea ies filme și intră în televizor." ne-a povestit Nelu mie și surorii mele dându-ne peste cap lumea.” 

”Am hotarat amândouă că așa ceva nu putea fi ratat și cum mama ne-a explicat clar că nu ne va duce niciodată într-un bar unde merg doar bărbați care beau, fumează și înjură - ne-am hotarat să ne luăm singure soarta în mâini. Venise vara și era lumină până târziu. Nu puteam pleca de acasă pe lumină de teamă să nu ne vadă cineva și să îi spună mamei. Am mâncat un pumn de boabe de cafea ca sa nu adormim.”

”Am ajuns la bar pe la vreo 10 seara. Era o clădire cu un etaj. La parter era un magazin de încălțăminte. La etaj era barul. Nu am reușit să trecem nici de parter. Nici n-au vrut să audă rugămințile noastre. Pur și simplu nu aveam ce căuta acolo. Și ne-au închis ușa în nas. Îmi aduc aminte jalea aia și acum. Ne-am așezat pe o bordură sub geamul barului. Nu vorbeam niciuna. Era liniște peste tot și tristețe cât încape. Și deodată - de la geamul deschis al barului cu video - s-a auzit clar și cât se poate de răspicat vocea Irinei Margareta Nistor "Jocul! cu Christopher Lambert". Eu și sora mea ne-am uitat una la cealaltă fără să ne vină să credem. Am stat acolo pe bordură nemișcate, cu urechile ciulite - ascultând vocea aceea care ne-a povestit filmul până la final. Și după aceea am fugit noapte de noapte de acasă - o vară întreagă - până aproape am învățat pe de rost toate replicile din toate filmele pe care le aveau pe casete. Îmi imaginam fiecare secvență în funcție de replicile rostite de Irina Margareta Nistor: cum arată actorii, decorul, costumele, acțiunea. La sfârșitul verii aceleia în care nu văzusem niciun film (dar le ascultasem pe toate) m-am hotărât să "inventez filmul meu" și n-am mai avut liniște de atunci.”

”După ani de încercări - ani în care mental am stat pe o bordură mai mult ascultând viața - decât privind-o - în urma cu ceva vreme - când nu mă mai așteptam și nu mai speram - am primit șansa să scriu primul meu lung metraj de ficțiune pentru cinematograf "Fault Condition" - pentru Nerv Film.

Noaptea trecută, filmul pe care l-am scris - regizat de Cătălin Saizescu - a fost selecționat în competiția oficială a Festivalului de Film "Shanghai Film Festival" - care are loc în Iunie 2017 - după ce a concurat la preselecție cu 2528 de filme din 106 țări.” 

Să-i ținem pumnii încântătoarei Ioana Tisler și să sperăm că filmul său va face o figură bună la Shanghai. Pentru că merită! ;)

Întotdeauna m-am întrebat ce grad a avut (sau mai are) Irina Margareta Nistor în Securitate. Vă dați seamă că ea traducea în mod ”ilegal” toate casetele video care intrau fraudulos în România înainte de 1990. Și la fel de fraudulos erau difuzate - costa 100 de lei o noapte la ”video”. Nu putea face asta fără să aibă un pact cu diavolul, la fel ca în Faust. Ai viața pe care o dorești, dar îți vinzi sufletul. La un moment dat, mai devreme sau mai târziu, ți se cere să plătești. Oare care a fost înțelegerea Margaretei? Cum a plătit? Pe cine a vândut?

Vreau să menționez că opiniile mele despre ceea ce se întâmplă pe scândura scenei sunt doar unele ale unui pasionat (de peste 40 de ani) de teatru, pasiune despre care v-am vorbit și AICI. 

În dimineața zilei de 1 mai m-am trezit cu gândul că este... 1 Mai, ceea ce m-a aruncat direct în butoiul cu nasoleală, nu cu melancolie. Mi-am amintit defilările idioate de dinainte de 1990 prin care trebuia să ne ”manifestăm dragostea și adeziunea” la Partid și la Tovarășu. Noi zbieram cu forța lozinci răsuflate, iar el și șleahta de semianalfabeți huzureau. În prezent tot genul acesta de tovarăși (copiii și nepoții acelora) - în genul Scorpiei despre care v-am povestit mai sus, profită, doar că acum noi nu mai strigăm cu forța, ci din indignare.

Și așa mi-a venit în minte o imagine cu Nicolae și Elena Ceaușescu împreună cu fiica lor Zoe pe o băncuță din fața Palatului Taj Mahal din India. Această poză mi se pare că spune totul despre acele vremuri, este încărcată de semnificații. Vremuri în care cetățenii români obișnuiți nu aveau voie să iasă decât maxim la 2 ani din țară și numai în țările din lagărul socialist.

Uite cum m-a străfulgerat o idee – ce-ar fi să merg să prânzesc la restaurantul indian Taj, aflat chiar în apropiere de JW Marriott Grand Hotel. Nu am mai fost de vreo 4 ani. Aveau brunch-uri bune.

În timp ce mă pregăteam de plecare și în drum spre local (cu autobuzul 226 de la Piața Romană) mă amuzam un pic referitor la sistemele politice de-a lungul istoriei.

• Sistemul feudal

Aveți o afacere cu un mic restaurant. Suveranul trece pe la firmă și vă ia profitul, mijloacele fixe, dar nu vă impozitează.

• Socialismul pur

Aveți o afacere cu un mic restaurant. Guvernul îl naționalizează, vă permite să spălați vasele și dacă vreun client nu mănâncă tot din farfurie, ce rămâne e al Dumneavoastră. Nu vă impozitează, totuși.

• Fascismul

Aveți o afacere cu un mic restaurant. Guvernul vă împușcă și va încredința apoi restaurantul unui fidel membru de partid.

• Comunismul pur

Aveți o afacere cu un mic restaurant. Împărțiți mâncarea cu angajații. Faceți ședințe în care să planificați cincinal ce veți face cu profiturile obținute. Apoi planuri pe următorul cincinal. Solicitați studii de fezabilitate pentru proiecte de dezvoltare a restaurantului pe care apoi le re-verificați cu alte studii. În final, deși studiile erau beton, închideți restaurantul întrucât în realitate nu a intrat niciun client.

• Comunismul sovietic

Aveți o afacere cu un mic restaurant. Sunteți lăsat să o creșteți, dar Guvernul vine la final de an și vă ia tot. Noaptea, mergeți și furați cât puteți din propriul restaurant. Dimineața, veți fi găsit spânzurat, sătul.

• Democrația pură

Aveți o afacere cu un mic restaurant. Vecinii decid cum trebuie condusă.

• Anarhia pură

Aveți o afacere cu un mic restaurant, dar dacă nu vindeți la prețuri convenabile, clienții vă vor împușca.

• Democrația românească

Aveți o afacere cu un mic restaurant. 20 de ani vă iau formalitățile și aprobările. La început, Guvernul decide de unde să vă procurați marfa și ce alimente să utilizați pentru ca devierea de la PIB-ul potențial să fie minimă, iar deficitele să fie în țintă. Următorii 20 de ani îi petreci cedând profitul partidelor pentru campaniile electorale. Alți 10 cumpărând funcționari care să nu te amendeze când li se scoală lor inteligența. Mai ai 10 ani până să treci pe profitabilitate și cel mult încă 10 ani ca să-ți plătești taxele și impozitele apărute între timp. Ca să nu-ți lași copiii și nepoții cu datorii, mai trebuie să trăiești alți 15 ani. Dar câți dintre români au apucat 110 ani cu o fiscalitate ca la noi ?!?

Am ajuns la restaurantul indian Taj. După 4 ani îl găsesc neschimbat. Nu știu dacă e de bine sau de rău asta. De bine este că au programat un brunch pentru ziua de 1 mai pe modelul ”mănânci și bei cât vrei/cu doar 50 de lei”. A ieșit o poezie frumoasă, nu? De bine este și faptul că am avut noroc că a anulat cineva venirea în ultimul moment, altfel nu mai era niciun loc nerezervat de câteva zile deja.

Aici este un program agreabil de muzică live - Laura Ciorei la vioară și Adrian Gugu la pian.

Să vă spun și care a fost meniul ce a întâmpinat oaspeții, așa cum ne-a fost el prezentat.

SUPĂ

Chicken Soup a la Greque – Supă de pui a la grec (cu condimente indiene)

APERITIVE

Pyaj Bhaji – Chifteluțe de ceapă

Murgh Pakora – Pui pane cu condimente indiene

Samosa – Pateuri cu legume

FEL PRINCIPAL

Chilli Chicken – Bucăți de pui marinate în iaurt cu ceapă, roșii, ardei iute și sos dulce-acrișor de soia

Chinesse Chicken Balls – Chifteluțe de pui în stil chinezesc

Fried Fish with Tartar Sauce – File de pește cu sos tartar

MÂNCĂRURI CU SOS

Lamb Roganjosh – Bucăți de miel cu sos de roșii și ceapă

Murgh Curry – Pui cu sos curry

Mattar Paneer – Brânză cu mazăre

PÂINE INDIANĂ

Parantha – Foietaj

Garlic Naan – Pâine cu usturoi

Naan – Pâine simplă

GARNITURI

Jhafrani Pullao – Orez cu șofran

Plain Rice – Orez simplu

Malai Kofta – Găluște de legume 

DESERT

Rasmalai – Găluște din făină de orez în sos de lapte

French Pastry – Prăjituri asortate

SOSURI

Vindaloo Sauce - Sos vindaloo (iute)

Mint Sauce - Sos de mentă

Raita - Iaurt cu legume 

SALATĂ

Fresh Mixed Salad – Salată mixtă proaspătă

BĂUTURI

Sauvignon Blanc Domeniile Blaga - Vin alb demisec

Merlot Domeniile Blaga – Vin roșu demisec

Apă plată

Eu le-am încercat aproape pe toate, dar am început testarea în mod special cu câteva preparate vegetariene la rugămintea unei prietene care nu papă carne nici ea și nici fiul său energic și năzdrăvan de 4 ani. Mi-au plăcut, dar țin să menționez că cele mai delicioase (din tot meniul propus) au fost chifteluțele cu ceapă și sosul de la cele cu legume. 

Și preparatele omnivore au fost gustoase, dar nu le-au întrecut pe cele subliniate mai sus. Vinul roșu demisec a fost surprinzător de bun. Sincer, nu mă așteptam pentru prețul plătit. Drept pentru care restaurantul indian Taj a primit prima lingură de lemn din cele 5 posibile oferite de către Ghidul Lingurin al localurilor care pot fi recomandate pofticioșilor ce le trec pragul.

La restaurantul indian Taj se organizează astfel de brunch-uri în fiecare duminică la prețul de 70 de lei de persoană. În opinia mea, merită fiecare bănuț plătit aici. 

Să nu ne despărțim înainte de a povesti câte ceva despre Palatul Taj Mahal, ar fi păcat, nu-i așa? Dar mai întâi să nu uit să vă amintesc să nu cereți carne de vacă în restaurantele indiene. Chestiune de religie. Apropo: câteva considerații despre productivitatea bovină în funcție de specificul național.

COMPANIE INDIANĂ

Ai două vaci. Te închini la ele.

CAPITALISM TRADIȚIONAL

Ai două vaci. Vinzi una și cumperi un taur. Cireada se înmulțește, iar economia prosperă. Le vinzi și ieși la pensie cu câștigul.

COMPANIE AMERICANĂ

Ai două vaci. Vinzi una și o forțezi pe cealaltă să producă lapte cât pentru patru. Ești surprins când vaca moare.

COMPANIE FRANCEZĂ

Ai două vaci. Faci grevă pentru că dorești să ai trei vaci.

COMPANIE JAPONEZĂ

Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încât să fie de zece ori mai mici decât o vacă obișnuită și să producă de douăzeci de ori mai mult lapte. Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Cowkemon, și le promovezi la scară globală.

COMPANIE GERMANĂ

Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încât să trăiască 100 de ani, să mănânce o dată pe lună și să se mulgă singure.

COMPANIE BRITANICĂ

Ai două vaci. Amândouă sunt nebune.

COMPANIE RUSEASCĂ

Ai două vaci. Le numeri și afli că ai 5 vaci. Le numeri din nou și afli că ai 42 de vaci. Le numeri din nou și afli că ai 12 vaci. Te oprești din numărat vaci și deschizi altă sticlă de vodkă.

COMPANIE ITALIANĂ

Ai două vaci, dar nu știi unde sunt. Pleci în pauza de prânz.

COMPANIE ELVETIANĂ

Ai 1.000 de vaci, dintre care niciuna nu-ți aparține. Facturezi celorlalți cheltuieli de depozitare.

COMPANIE CHINEZĂ

Ai două vaci. Ai 300 de oameni care le mulg. Declari șomaj zero, productivitate bovină înaltă și arestezi reporterul care a publicat cifrele.

COMPANIE ROMÂNEASCĂ

Ai 5 vaci, costuri cât pentru 10, mulgi doar 3, alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 5, dai faliment și dai vina pe bou. Deci n-ai nicio vacă. Contractezi două cu statul și faci vilă cu fonduri europene, pe care o declari grajd. Reziliezi contractul pe motiv de regiune defavorizată calamitată. O iei de la capăt. Ceilalți se uită ca vițelu‘ la poarta nouă a vilei.

Așadar e timpul să povestim despre legendarul Taj Mahal - acesta este un monument în orașul Agra, India. A fost construit de împăratul Shah Jahan drept mausoleu pentru soția sa, Mumtaz Mahal. Clădirea a fost construită între 1630 și 1653.

În 1983 Taj Mahal a devenit parte din patrimoniul mondial UNESCO și rămâne și până astăzi printre cele mai vizitate și faimoase monumente din lume.

Odinioară capitală a Imperiului Mogul (sec. XVI - XVIII), Agra se află la o oră și jumătate de mers cu trenul expres din New Delhi. Turiști din întreaga lume vizitează zona, dar nu pentru ruinele fortăreței construite de acest imperiu, ci pentru a vedea cu ochii lor Taj Mahal-ul. El este cel mai faimos monument din India, un templu magnific ce amintește lumii de bogata civilizație a unei țări care a fost treptat „înghițită” de industrializare. Taj Mahal-ul este cu adevărat cel mai bine păstrat monument mormânt din lume. 

Poetul englez Edwin Arnold îl descria ca fiind „nu un monument de arhitectură, ci dragostea unui împărat încrustată în piatră”. Este amplasat pe malul râului Yamuna, care servea ca mijloc de apărare a Fortăreței de la Agra, centru al Imperiului Mogul până la mutarea capitalei la Delhi în 1637.

Taj Mahal-ul a fost construit de al cincilea împărat mogul, Shah Jahan, în memoria celei de-a doua soții Mumtaz Mahal, prințesa persană musulmană. 

Împărăteasa a murit după nașterea celui de-al 14-lea copil, alături de soțul său, în timpul campaniei de zdrobire a rebeliunilor din Burhanpur. Moartea ei l-a afectat într-atât pe împărat încât părul i-a albit în numai câteva luni. Înainte de ultima suflare Mumtaz l-a rugat pe împărat patru lucruri: să-i construiască un mormânt, să se recăsătorească, sa-și iubească fiii și să-i viziteze mormântul la aniversare. Șahul a pierdut la decesul soției sale nu numai o consoartă, ci și un abil și inteligent sfetnic politic. Așa a jurat împăratul că va construi un edificiu funerar mareț și fără egal în lume.

Construcția Taj Mahal-ului a demarat în 1631 și a durat 22 de ani. Se spune că 20 de mii de oameni ar fi fost trimiși să muncească aici. Materialele erau aduse din întreaga Indie și din alte zone ale Asiei cu ajutorul unei "flote" ce numără 1000 de elefanți. Proiectat de arhitectul iranian Ustad Isa, Taj Mahal-ul a devenit "simbolul dragostei eterne". Clădirea "răsare" din peisajul roșcat, așezată fiind pe o terasă de marmură albă care pune în evidență uriașul dom și cele patru minarete. Ansamblul închide în interior o grădină deosebit de frumoasă cu fântâni arteziene iar aleea principală, care pornește de la intrarea impozantă, este străjuită de arbori ornamentali.

Complexul mai cuprinde în afară de palatul propriu zis și o moschee. Aparent s-ar putea spune că sunt de fapt două moschei, însă una dintre clădiri este construită doar pentru simetrie, întregul complex fiind construit simetric. Înăuntrul domului se află sicriul împărătesei încrustat cu pietre prețioase. Atât de strălucitoare sunt interioarele încât au fost descrise ca fiind "proiectate de uriași și finisate de bijutieri". Singurul obiect asimetric din interiorul domului este sicriul împăratului care a fost construit alături de cel a reginei, 35 de ani mai târziu. Aceeași marmură este întâlnita și în camera mortuară, care prezintă sculpturi cu modele florale. Cu toate că este un mormânt, este adevărat - deosebit, plutește între cer și pământ cu formele lui simetrice perfecte și cu grădinile din jur reflectându-se în oglinda lacului împrejmuitor. În fața acestor minuni, turiștii rămân realmente gură cască.

Monument al dragostei trainice, Taj Mahal-ul are multe locuri ce se ascund ochilor vizitatorilor grăbiți. Baza rectangulară a clădirii este ea însăși un simbol. Poarta principală se aseamănă unui văl, pe care femeile Indiei îl poartă în noaptea nunții. Binecunoscutele imagini ale Taj-ului nu corespund întru totul legendei, poeziei și romantismului despre care Rabindranath Tagore obișnuia să spună că este "o lacrimă pe obrazul timpului". Culorile ansamblului se schimbă de la oră la oră și de la anotimp la anotimp așa incât Taj Mahal-ul și mormântul pe care îl găzduiește nu sunt niciodată la fel.

Ca o bijuterie strălucește Taj-ul în lumina lunii, captată de nenumăratele pietre prețioase încrustate în marmură. La răsărit întreg ansamblul pare roz, iar seara alb-gălbui. Schimbarea culorilor se spune că este simbolul stării de spirit a femeilor. În vremurile de demult, existau aici uși de argint, iar în interior era amplasat un grilaj de aur masiv și o textura de perle direct pe lespedea funerară. Acestea au fost furate.

Clădirea este situată într-un decor natural și comunică cu exteriorul printr-o poartă înaltă și masivă, care este simbolul clar al intrării în paradis. Aceasta era fabricată din argint masiv și nituită cu cuie de argint, însa, din cauză că era foarte grea, s-a scufundat. A fost înlocuită cu una din alama, mult mai ușoară.

Potrivit legendei, Shah Jahan a intenționat să construiască pentru el însuși un monument similar, dar că acesta ar fi urmat să fie construit din marmură neagră pe malul celălalt al râului Yamuna.

Soarta, însă, i-a fost potrivnică: fiul său, Aurangzeb, s-a autoproclamat rege în anul 1658 și l-a menținut în captivitate în fortul de la Agra timp de nouă ani, sub formă de arest la domiciliu.

Tragedia survine aici: din interiorul fortului, fostul împărat mogul avea în depărtare priveliștea și, totodată, perspectiva Taj Mahal-ului.

Deși iubirea puternică pentru soția călăuzitoare de vieți, nu a încetat nici chiar în momentul morții soțului iubit, totuși soarta le-a mai pregătit încă ceva celor doi: Taj Mahal-ul se schimbă din cauza poluării. Acesta își schimbă culoarea în galben, din cauza poluării, în pofida restricțiilor impuse activităților industriale și circulației rutiere. Pentru conservarea monumentului, Curtea Supremă indiană a ordonat în urmă cu zece ani închiderea sau mutarea turnătoriilor, cărămidăriilor și sticlăriilor din apropierea Taj Mahal-ului, situat la Agra, în nordul țării. Numai vehiculele electrice sunt autorizate în apropierea mormântului, iar calitatea aerului este măsurată regulat.

Cu toate acestea, depunerea de particule de materie în suspensie pe marmura albă a Taj Mahal-ului îi dă o tentă galbenă la suprafață, potrivit unui raport parlamentar. Comisia recomandă aplicarea unui tratament pe bază de argilă pe fațada monumentului, așa cum s-a mai făcut deja în trecut.

Aici se încheie fotoreportajul nostru de azi despre teatru, film, comunism, mâncare, dragoste, arhitectură, legendă. Să ne revedem sănătoși și cu... Poftă Bună de Viață la MeniuTV. :)

Ghidul Lingurin - See You S(p)oon! :)