Meniu.TV: Cel Mai Bun Restaurant Cu Pește și Fructe de Mare din București

Se spune ca daca dai cuiva un peşte îl va mânca şi va sta degeaba până i se va face foame din nou aşteptând în continuare să vii cu alt peşte, aşadar mai bine să-i dai o undiţă şi să-l înveţi să pescuiască. În cazul ăsta, cred eu, va sta toată ziulica pe malul bălţii bând bere caldă. Cred că cel mai indicat este să-l îndrumi către un restaurant pescăresc cu mâncare gustoasă, vinuri bune şi preţuri decente, aşa va fi un gurmand fericit şi va avea timp să se ocupe şi de afacerile sale care-i vor întreţine prosperitatea, dragostea familiei şi respectul comunităţii pentru că după cum ştim, banii nu aduc fericirea, dar o menţin...

Azi vă voi povesti despre un astfel de loc, cu mâncare, vinuri şi preţuri corecte: Taverna Pescărească “La Zavat” din str. Popa Nan 16. Am făcut alegerea asta fiind un pic nostalgic din fire (ca orice gurmand, dealtfel) deoarece tocmai s-a împlinit un an de la realizarea primei emisiuni “Poftă Bună de Viaţă” de la MeniuTV, emisiune pe care am filmat-o chiar aici şi pe care o puteţi vedea integral la finalul acestor rânduri.

Imaginea din debutul acestui articol este cea a primului fel de mâncare savurat (de fapt, mai exact, devorat) de către mine în seara zilei de 17 septembrie 2011 (saramură de păstrăv, 28 de lei acum şi 19 lei atunci, cu legume la grătar şi pită grecească), când am nimerit din întâmplare pe terasa localului. A fost dragoste la prima degustare, de atunci am luat masa la Taverna Pescărească “La Zavat” de aproape 100 de ori.

Este un restaurant cu o poveste deosebită. Actualii proprietari ai afacerii, soţii Dana şi Bogdan Netcu, au fost clienţii fideli ai localului pe când acesta se numea “Casa Iancului” şi avea un meniu românesc şi vânătoresc având listate peste 80 de etichete de vinuri (somelierul Sergiu Nedelea era şi el implicat în această afacere). Dana era directorul unei agenţii bancare, Bogdan avea o poziţie destul de importantă în administrativul ASEului şi s-au decis să muncească pentru ei când au văzut că este de vânzare fosta “Casa Iancului”. Au semnat contractul de preluare la 1 aprilie 2010 (şi nu a fost o păcăleală, după cum am observat). Pentru început au păstrat profilul iniţial, dar, din fericire, un ospătar, Florin Zavat, cu talent de manager a insistat pe lângă noii proprietari să schimbe meniul într-unul pescăresc şi cu fructe de mare, cu preponderenţă grecesc. Familia Netcu l-au ascultat şi, nu numai atât, au rebrănduit restaurantul românesc “Casa Iancului” în taverna pescărească “La Zavat”. Astfel, cred că este primul restaurant care nu poartă numele patronilor, ci al unui ospătar.

Când am poposit în Popa Nan 16 cu Turul Culinar al Bucureştiului am început ospăţul, ca de obicei cu o ţuică meseriaşă de prună (7 lei) făcută în Argeş. Am comandat pentru prima rundă un borş de sturion (al cărei reţetă o puteţi vedea filmată în emisiunea despre care vă spuneam mai devreme - 17 lei).

Bucăţoaia de sturion grăsun vine alături de castronul de ciorbă pentru a încăpea aici cât mai multă zeamă şi pentru a putea mânca uşor din carnea foarte gustoasă. Când eram copil, lăsam la sfârşit “bucăţica” într-o “băltoacă” de borş în care storceam un căţel de usturoi şi un pic de ardei iute şi mâncam ca pe un mujdei. Mi se face gura apă când vă povestesc!

După sturionul “ciorbificat” am molfăit cu mare plăcere aşa cum se molfăie de către oricine pe lumea asta un platou cu aperitive: este vorba despre gustarea pescărească (35 de lei – pentru 2 persoane) care conţine salată de icre, peşte afumat, peşte marinat, zacuscă de peşte, ceapă roşie, măsline, lămâie.

Am ales un vin de la Ceptura, este vorba despre un Făurar rose la 42 de lei sticla. Din păcate a venit într-o frapieră inscripţionată cu “Cotnari”, vinuri care nu există în meniu. Bănuiesc că frapiera se află în dotare încă de pe vremea “Casei Iancului”.

Dar asta nu ne-a deranjat în vreun fel să bem 2 sticle de Făurar rose rece de la gheaţă care ne-a ostoit pofta şi setea, căci peştele trebuia să înoate în ceva, nu?

Cu toate că eram deja sătui, ca de obicei, nu am putut rezista tentaţiei să nu revenim la sturion, de data aceasta fript pe grătar (45 lei) cu legume pregătite la fel şi acestea (10 lei).

Eu nu m-am putut abţine să torn şi nişte mujdei plus piper din belşug. Ăsta sunt, altul mama nu mai face.

Nu puteam să trecem pe la taverna pescărească “La Zavat” şi să nu savurăm şi o saramură, de data aceasta de somn, cu mămăliguţă şi ardei iute (32 lei). Dacă pe mine m-a cucerit saramura de păstrăv când am venit prima dată în acest loc, nefasta a fost extaziată de pana de somn preparată în acest mod.

Vinul rece ne-a condus până la desert şi cafea. Tortul casei cu portocale şi iaurt (15 lei) este excelent, cu o singură obiecţie. Crema conţine şi coajă de portocale, iar mie nu îmi place deloc, dar deloc, coaja de citrice prin dulciuri – nici în cozonac şi nici în prăjituri fine. Din păcate, se foloseşte din abundenţă la tot felul de deserturi spre disperarea mea...

Şi papionul de la gâtul meu are o poveste interesantă, este confecţionat de o iraniancă de 23 de ani care locuieşte de 20 de ani în România, numele ei este Ghazaleh (“gazelă”în româneşte) Emami, iar colecţia ei se cheamă ShOOka (“căprioară”) Design. Nu că-i frumos? Mai ales că ea acum îşi începe doctoratul în celule stem...

Slavă Domnului, tortul casei cu ciocolată (15 lei) nu are coajă de lămâie sau portocale în compoziţie! Dragi bucătari şi cofetari, nu mai folosiţi acest ingredient, vă rog mult de tot! Mulţumesc!

După cum am mai spus, desertul şi cafeaua sunt cele mai triste părţi ale unei mese deoarece îi vestesc finalul. Poate doar în cazul unei cine romantice ele vestesc un nou început al serii...